Vii aici când se iese de la ore, în recreații sau la final de zi. Te uiți la fetele care îți amintesc de surioara ta, care a rămas acasă. Mii de kilometri în urmă. Te gândești la ea. Să îi fie bine azi.
Când prinzi o bucată de cretă îi desenezi chipul pe asfalt. Apoi îi scrii pe WhatsApp. Și când îți răspunde… îți vine să săruți pământul.
Nu-l săruți. S-ar uita toată lumea la tine. Poate te-ar și aresta.
Ce lux ar fi să te primească și pe tine aici la liceu.Problema e că trebuie să reiei gimnaziul și apoi să faci șase sau șapte ani de recuperare. Ai fi mult prea bătrân pentru colegii de vârsta ta.
Aia e o viață paralelă. Dintr-o lume paralelă.
Nu-ți permiți să stai prea mult să te holbezi. Sunt mulți dulăi prin preajmă.
Așa că mai bine fugi.
You come here during the breaks. Either recess or after school. You look at the girls that remind you of your little sis, who stayed back home. Thousands of kilometers behind.
You think of her. Wish her a good day.
When you get your hands on a piece of chalk you draw her face on the asphalt. Then you write to her on WhatsApp. And when she responds… you want to kiss the ground.
But you don’t. People would stare if you did. Maybe they’d even arrest you.
It would be true luxury for them to let you study at this high school. The problem is you have to start middle school again and then recuperate for six or seven years. You’d be too old for your school mates by the time you’d finish high school.
That’s a parallel life. From a parallel world.
You don’t afford to waste too much time staring. Too many hounds around.
So you’d better run instead.