În sătucul tău erai campion regional. Ai câștigat semifinala și te băteai pentru titlu. Matul cel mai rapid din istorie. Istoria locală, e drept. Rivalizai cu un iranian. Bine, doar din auzite.

Cu o zi înainte de finală, tatăl și unchiul prietenului tău au fost uciși, iar pentru mama și frații mai mici ești acum singura speranță.

Din aprilie încoace, de când s-a întâmplat crima de la gară nu ai îndrăznit să joci șah în Timișoara. Asta deși te ascunzi des prin parcul cu table de șah.

Te-a tentat de un milion de ori să joci, așa, în văzul tuturor… Dar, cumva, deși ești pregătit să pleci de-aici în fiecare clipă… tot nu te lasă inima să te așezi la o masa și să-ncepi să joci șah cu cineva. Oricine… Sfiala asta… Cine ești tu să…? 

Nu contează. Un iepure bun e un iepure rapid. 

You were a regional champion back in your village. You’d just won the semifinal and the title was next. You managed the fastest checkmate in history. Local history, to be more precise. Only an Iranian ever came close to that time. But that was just rumor, not fact.

One day before the final, your father and your friend’s uncle were both killed. You are now the only hope for your mom and your younger brothers.

Ever since April, when that murder happened at the Railway Station you haven’t dared to play chess in Timișoara. Even if you often hide in the park with chess tables.

You were tempted a million times to just start playing, in plain sight… Out in the open. But, somehow, even if you are ready to leave this city on a second’s notice… you still don’t dare to just sit down at a table and start playing chess with somebody. Just anybody.

This shyness. Who are you to act just like everyone else?

Doesn’t matter. A good rabbit is a fast rabbit.