Democrația are nevoie de implicare civică pentru a fi cu adevărat funcțională, însă aceasta trebuie să fie consecventă. Pentru a crește calitatea implicării civice avem nevoie de credibilitate, legitimitate și reprezentativitate, or asta se poate obține numai prin consecvență, consecvență nu doar în acțiuni, ci mai ales în valori și principii.

Cultura, ca mediu, poate stimula organic implicarea civică, iar cel mai la îndemână exemplu este tocmai cel al mentorului Teatrului Studențesc Thespis, Diogene V. Bihoi (“Lelu”), care a reușit să adune în jurul lui oameni din generații diferite și să-i ducă, prin cultură, la înțelegerea și asumarea unor valori. O baricadă a libertății.

Accesul și participarea la evenimente în spațiul artistic al unei comunității sunt premise pentru crearea legăturii fiecărui cetățean, indiferent de istorie sau ruta personală și profesională, indiferent de statut social sau economic, cu comunitatea, pentru exersarea vocii cetățenești și pentru re/construcția țesăturii sociale care în ultimele decenii pare că se deteriorează. Democratizarea culturii și excelența în cultură nu se contrazic, dimpotrivă, așa cum nu s-au contrazis niciodată, asa cum o dovedesc inițiativele din Europa și din lumea de lângă noi.

Avem nevoie de un civism competent, de o atitudine cetățenească “știutoare”, pentru că, dacă nu înțelegem ce ni se întâmplă, nu vom putea ști ce ar trebui făcut. Și, în acest sens, e foarte important contactul “la firul ierbii”, direct, nemijlocit, trebuie să poți să iei pulsul cât   mai bine în zonele în care vrei să intervii, să vezi problemele reale ale comunităților. Și asta își propune, în esență, CiviCultura.

live

Primul CivicTalk: CiviCultura despre implicare, responsabilitate și spirit civic în Timișoara, corelate cu arta și cultura. CiviCultura✨ Un festival al implicării civice, un spectacol al orașului.

Posted by SZalt on Wednesday, December 19, 2018

 

Leave a Reply